Betoane usoare

La prepararea şi turnarea betoanelor uşoare se folosesc, în gene­ral, aceleaşi procedee şi se iau aceleaşi măsuri ca şi la betoanele grele, cu anumite diferenţe datorită specificului agregatelor uşoare în legătură cu rezistenţa lor mai mică, a densităţii lor aparente mai reduse, a porozităţii mai mari ete., astfel:

1)   Dacă la amestecare se folosesc utilaje nepotrivite sau timpul de amestecare este prea mare, se poate ca agregatele mai puţin re­zistente să fie sfărîmate.

2)   Din cauza diferenţelor de densitate dintre agregatele uşoare dintre nisipul de rîu eventual folosit şi dintre laptele de ciment, se poate întîmpla ca betonul să se seg’rege în masă, părţile mai grele ajungînd la partea inferioară, iar cele mai uşoare la partea superioară.

3)  în unele cazuri, forma granulelor — mult diferită de cea op­timă (v. condiţiile pentru agregatele grele) poate influenţa negativ gradul de lucrabiliitate al betonului.

4)    Unele din agregatele uşoare au un grad de absorbţie a apei mai mare decat agregatele grele. Din această cauză este necesar să se mărească proporţia de apă de amestecare pentru a se asigura lucrabilitatea necesară la punerea în operă a betonului.

5)    Din cauză că unele din agregatele uşoare au o rezistenţă pro­prie foarte mică, este necesar ca în aceste cazuri să se folosească pentru betoanele de rezistenţă dozaje mai mari de ciment (decît la betoanele cu agregate grele) pentru realizarea unui schelet de mortar suficient de rezistent care să compenseze rezistenţa redusă a agregatelor.

6)    în legătură cu timpul de amestecare, unele prescripţii reco­mandă un amestec preliminar al agregatelor cu 80«/» din apa de amestecare — timp de 0,5 min; de asemenea, timpul de amestecare în malaxoare cu amestec forţat să fie de cel puţin 1,5 min.

7)    în legătură cu consistenţa betonului, se recomandă ca tasarea trunchiului de con să fie sub 8 cm.

8)    Executarea betonului uşor de rezistenţă trebuie să fie făcută sub un control atent şi absolut permanent, în ceea ce priveşte pre­pararea, transportul şi punerea în operă, în caz contrar putîndu-se ajunge la accidente grave.Proprietăţile betoanelor uşoare sânt influenţate — mai mult decât la betoanele grele — de 0 serie de factori diferiţi, cum simt natura şi tipul agregatelor, tipul şi dozajul de ciment, raportul ajc, tipul adaosurilor pentru îmbunătăţirea lucrabilităţii, modul de preparare, de transport, de punere în operă, de tratare ulterioară etc.a. Rezistenţa la compresiune. Raportul între densitatea apa­rentă şi rezistenţa la compresiune variază în limite mult mai mari decât la betoanele grele, din cauza diferenţelor foarte mari la den­sitatea agregatelor (în general între 300 şi 1 200 kg/m3 faţă de 1 500 şi i 700 kg/m3 pentru agregatele grele). Densitatea betoanelor uşoare şi rezistenţele mecanice, variază şi mai mult dacă fracţiunea fină din agregatul uşor (0/3 mm sau 0/7 mm) se înlocuieşte cu nisip de carieră.

Aşa cum s-a arătat la punctul 2, 5), de mai înainte, rezistenţa be­tonului, în cazul folosirii unor agregate cu rezistenţă mecanică mică, este funcţie în special de rezistenţa scheletului format de mortarul de ciment, deci rezistenţa betonului creşte direct în raport cu creş­terea dozajului de ciment; bineînţeles că rezistenţa betonului este în funcţie şi de rezistenţa mecanică a agregatelor. Ca şi la betonul greu, rezistenţa la compresiune scade odată cu creşterea raportului ajc, datorită creşterii porozităţii pietrei de ciment prin evaporarea apei de amestecare în exces peste cea necesară hidratării cimen­tului. Un efect similar îl are şi folosirea antrenorilor de aer, care prezintă avantajul reducerii densităţii aparente, dar în acelaşi timp şi inconvenientul reducerii rezistenţelor (cu circa 10 kgf/cm2 pentru fiecare procent de aer oclus suplimentar peste procentul normal).

Dacă este necesară o creştere rapidă a rezistenţii betonului, se pot folosi — ca şi la betoanele grele -—- fie cimenturi cu rezistenţe ini­ţiale mari (RIM), fie adaosuri acceleratoare (clorură de calciu), fie tratarea termică (cum se face în mod obişnuit la elementele pre­fabricate).Cand betonul uşor este folosit pentru umpluturi şi ca betoane de pantă, el poate avea o structură macroporoasă şi marcă B 15 şi B 25, cînd este folosit ca beton de izolaţie, are o structură semicom- paetă şi marcă între B 35 şi B 100, iar cînd este folosit ca beton armat de rezistenţă, are o structură compactă şi marca minimă B150.

Rezistenţa la întindere

Raportul între rezistenţa la întindere şi cea la compresiune este mai mic — pînă la 30% faţă de cel co­respunzător betoanelor grele.

1. Deformaţiile din contracţie. Din cauza rezistenţii mai mici şi a porozităţii mai mari a agregatelor uşoare, deformaţiile din contrac­ţie a betoanelor uşoare sînt în general mai mari decît ale betoanelor grele, puţind ajunge pînă la dublul lor.
2. Rezistenţa de aderenţă. Rezistenţa de aderenţă a barelor ne­tede obişnuite, verticale (paralele cu direcţia de betonare) este prac­tic egală cu cea din betoanele grele, dar a barelor orizontale este ceva mai mică. La barele cu profil periodic nu s-a constatat nici o diferenţă faţă de betonul greu.
3. Rezistenţa la foc. S-a studiat experimental rezistenţa la foc a construcţiilor din beton uşor în comparaţie cu a celor din beton greu. Au fost expuse grinzi din ambele tipuri de beton la tempera­turi de 1 000—1 200°C timp de 6 h. După 0,5 h la grinzile din beton greu au apărut fisuri puternice şi desprinderi ale betonului de pe armături, iar după 1,5 h grinzile s-au rupt. Grinzile din beton uşor şi-au păstrat capacitatea portantă timp de 6 h, după care încercarea a fost oprită. Concluzia este că betonul uşor protejează armăturile mult mai bine decît betonul greu.
4. Protecţia armăturilor contra coroziunii. Acţiunea de corodare a armăturilor din betonul uşor este în funcţie de structura acestuia şi de structura porilor din piatra de ciment care aglomerează gra­nulele agregatelor.

La elementele armate se foloseşte betonul tişor de rezistenţă, deci un beton compact, ca şi cel greu (cu 2—4% Pori — în betonul proaspăt), însă la care se utilizează agregate uşoare poroase. La acest beton, acţiunea de coroziune depinde deci în primul rînd de gradul de permeabilitate a pietrei de ciment, care este în funcţie de compactitatea ei.Gradul de permeabilitate a pietrei de ciment se măreşte mult dacă raportul ajc este mai mare ca 0,6 din cauza formării de capi­lare continue. In legătură cu tipul cimentului, din acest punct de vedere mai indicate sînt cimenturile portland fără adaosuri.Gradul de permeabilitate a stratului de beton de protecţie a ar­măturilor este influenţat şi de gradul de permeabilitate a agrega­telor; există agregate uşoare cu porii închişi — mai puţin permea­bile şi altele cu porii deschişi — mai permeabile. Pe şantier, la betoanele uşoare de rezistenţă, nu este permisă schimbarea agre­gatelor, decît cu avizul proiectantului sau al unui institut de cer­cetări de specialitate, întrudît folosirea unor agregate mai permeabile poate duce la corodarea armăturilor. Dacă totuşi se folosesc agregate permeabile, ele trebuie să fie bine învelite cu o pojghiţă exterioară de lapte de ciment cît se poate de densă.Un alt pericol din acest punct de vedere este folosirea unui be­ton de protecţie monogranular, adică alcătuit din granule poroase de aceeaşi dimensiune. Grosimea acoperirii de beton trebuie să fie mai mare d’ecît dimensiunea maximă a granulelor, de exemplu la betoanele cu agregate pînă la 20 mm grosimea stratului de acoperire se face de 30 mm. Dacă din motive economice este nevoie să se folosească acoperiri mai mici, trebuie redusă dimensiunea agrega­telor. Reducerea dimensiunii maxime a agregatelor este însă înso­ţită de necesitatea sporirii dozajului de ciment; de exemplu, prin reducerea de la 25 mm la 12 mm a dimensiunii granulelor de agre­gat este necesară o sporire a dozajului de ciment cu circa 25 kg/m®, ceea ce în afară de sporul de cost, duce şi la o oarecare creştere a densităţii aparente a betonului (cu circa 2% — deci neînsemnată).In practică, dacă betonul a fost confecţionat cu un raport a/c potrivit, dacă este bine compactat şi dacă acoperirea cu beton este respectată, nu există pericolul corodării armăturilor.Prescripţiile prevăd în mod obişnuit aceeaşi acoperire ca şi la betoanele armate grele — majorată cu 0,5 cm şi nu mai mică decît 2,5 cm.

Capacitatea de izolare termică şi fonică

Capacitatea de izo­lare termică este cu atît mai mare, cu cît betonul are o densitate aparentă mai mică. Chiar betoanele de rezistenţă mai dense, au o capacitate de izolare termică cu 30—40% mai mare decît a betoa- nelor grele, ceea ce le face să fie indicate la pereţii exteriori ai clă­dirilor pentru asigurarea confortului termic necesar pentru locuit, sau pentru lucru.

Capacitatea de izolare fonică este în general mai redusă decît a betoanelor grele; în anumite condiţii se poate realiza însă aceeaşi capacitate de izolare fonică sau chiar superioară.

Rezistenţa la gelivitate

Incercările şi comportarea construc­ţiilor executate au arătat că prin folosirea agregatelor uşoare cu o absorbţie mare de apă se ajunge la o rezistenţă redusă la acţiunea repetată a îngheţurilor şi dezgheţurilor — în special în cazul în care betonul este supus acestei acţiuni la puţin timp de la turnare. Prescripţiile recomandă pentru aceste cazuri folosirea unor agregate cu o absorbţie redusă de apă, ca agregatele să nu fie în prealabil umezite cu apă şi să se ia măsuri pentru asigurarea lucrabilităţii, de exemplu prin folosirea antrenorilor de aer.

Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ se îmbunătăţeşte şi prin adăugarea în compoziţia betonului a unei cantităţi de nisip fin de carieră. Acest adaos măreşte şi rezistenţa mecanică a betonului, dar are şi incon­venientul că reduce capacitatea de izolare termică.

Utilizarea betoanelor uşoare în Anglia

În Anglia folosirea betoanelor uşoare datează de peste 60 de ani. Principala utilizare este astăzi în domeniul blocurilor de zidărie (circa 70% din volumul total de betoane uşoare). In ultimii 20 de ani betonul uşor s-a utilizat şi în structurile de rezistenţă ale clădirilor, avînd mărci între B 200 şi B 400. Ca exemplu o clădire din Londra cu 18 niveluri avînd pereţii exteriori prefabricaţi dintr-un singur strat de beton uşor cu grosimea de 23 cm, confecţionat cu agregate de tip Lytag, avînd marca B 440.

Utilizarea betoanelor uşoare în Austria. La Linz, în anul 1968 s-a început construirea unui ansamblu de clădiri cu 8—15 etaje, avînd pereţii şi planşeele din elemente prefabricate din beton armat uşor. Sub aspect tehnieo-economic soluţia utilizării betonului uşor a revenit mai avantajoasă decît cea a betonului greu. Tot în Austria au fost realizate multe alte clădiri din beton armat uşor cu pînă la 27 niveluri.

Utilizarea betoanelor uşoare în R.F.G. Şi în R.F.G. betonul uşor, monolit şi prefabricat, a fost folosit pe scară largă. Un exem­plu este clădirea Institutului Universităţii din Dortmund, la care s-au folosit panouri prefabricate din beton uşor B 120, cu densitatea aparentă de 1,3 t/m3, finisate cu un strat de beton decorativ cu agregat cuarţos şi cu ciment alb.

Utilizarea betoanelor uşoare în Australia

În Australia betoanele uşoare au fost utilizate atat ca blocuri mici de zidărie, ca elemente prefabricate în clădiri pînă la 30 de etaje, cît şi ca beton monolit în blocuri pînă la 50 etaje.

Un exemplu remarcabil de clădire în beton armat uşor monolit este blocul turn din piaţa Australia a oraşului Sidney, care are 50 ide etaje şi înălţimea de 184 m — astăzi fiind cea mai înaltă clă­dire din lume din beton uşor. în secţiune orizontală blocul are o formă circulară cu diametrul de 41 m, cu un turn central în care sînt instalate 19 ascensoare. Structura principală de rezistenţă este formată din turnul central şi din 20 stî’lpi exteriori, rigidizaţi prin planşee. Clădirea adăposteşte garaje pentru 400 autovehicule, un centru comercial, săli de teatru şi conferinţe, un restaurant panora­mic pivdtant, care efectuează o rotaţie completă intr-o oră; 37 etaje sînt rezervate pentru birouri.

Fundaţiile şi stîlpii primelor 7 etaje sînt din beton greu; restul stîlpilor şi planseele sînt executate din beton armat uşor cu rezis­tenţa de peste 200 kgf/cm2 avînd densitatea aparentă de 1 730kg/m3.

Un alt exemplu este un bloc turn pentru locuinţe, tot la Sidney, cu 50 etaje şi 140 m înălţime, la care întreaga structură, inclusiv etajele inferioare, sînt din beton armat uşor (cu excepţia fundaţiilor). Rezistenţa betonului a fost de peste 400 kgf/cm2.

Utilizarea betoanelor uşoare în Suedia şi Norvegia

În aceste ţări, la prepararea betoanelor uşoare se folosesc agregate din argilă expandată din care se fabrică diferite prefabricate, precum:

1. Plăci de acoperiş în 3 straturi, asemănătoare panourilor de pereţi exteriori folosiţi la noi, însă cu alcătuirea următoare: un strat exterior de 2 cm şi unul interior de 3 cm din beton armat uşor B 300 cu densitatea aparentă de 1 600 kg/m3, între care este un strat din beton uşor termoizolant avînd densitatea aparentă de numai 500 kg/m3. Aceste plăci, cu deschideri pînă la 6,30 m, se folosesc la acoperişurile clădirilor de locuit, şcolilor, clădirilor in­dustriale.
2. Plăci pentru planseele intermediare ale clădirilor de locuit, şcoli, spitale, birouri, cu deschideri pînă la 5,50 m şi avînd, în prin­cipiu, aceeaşi alcătuire ca şi plăcile de acoperiş. Si fasii de pereţi despărţitori din beton uşor armat, avînd densi- tafefi apazentă de 750 kg/m, au lăţimea de 60 cm, lungmea cu înălţimea camerelor şi grosimi între 5 şi 10 cm.
3. Panouri de faţadă de diferite tipuri — finisate şi nefmisate

Utilizarea betoanelor uşoare în S.U.A

La clădirile de locuit betoanele uşoare se folosesc pentru realizarea planşeelor şi a ele­mentelor de pereţi despărţitori.S-au executat clădiri cu scheletul din beton armat greu şi Plan seele din beton armat uşor, un exemplu este clădirea‘ >^iana Cig din Chicago, cu 65 niveluri, în care suit cuprinse 98o apartamente în etajele 21—65, în primele 4 etaje birouri şi m următoarele 16, clădire tot din Chicago, cu 43 de niveluri are planşeele şi pereffi din beton uşor cu rezistenţa de 280 kgf/cm* şi densitatea aparentă 1 760 kg/m3. Utilizarea betoanelor uşoare în U.R.S.S. Betonul uşor este fo­losit mai mult în elemente prefabricate pentru construcţii de locuinţe, de exemplu panouri mari pentru pereţi exteriori cu grosimea de 20—40 cm — în funcţie de regiunea climatică şi valoarea densităţii aparente a betonului.  In mod obişnuit se folosesc betoane de marcă B 100 şi cu densi tarte a aparentă de 1 300—1 600 kg/m3; s-au folosit şi betoane cu mărci mai mici (B 50, B 75), dar şi cu densitatea aparenta mai nuca. 950—1 100 kg/m3. Ca agregate se foloseşte de obicei icheram zaţul, care este relativ scump; din această cauză, uneori partea fină 0/3 mm sau 0/7 mm, se înlocuieşte cu nisip de carieră. Aceasta are ca efect meşter densităţii aparente; pentru remediere, se folosesc adaosuri de ant nori de aer care ridică procentul de aer oclus pma spre limita maximă admisă de 12»/». Aerul oclus reduce într-o oarecare« rezistentele mecanice, însă îmbunătăţeşte lucrabihtatea betonului şi rezistenţa lui la îngheţ-dezgheţuri repetate. In U.R.S.S. s-au fabricat panouri mari pentru pereţi exteriori folosind ca agregat mare cheramzitul cu densitatea aparenta 500 600 kg/m3 si ca agregat mic nisipul perlitic, cu densitatea aparenta de numai 200—250 kg;/m3. Cu aceste betoane foarte uşoare s-au putut realiza panouri mari intr-un singur strat, care pot fi utilizate chiar în regiuni foarte reci — cu avantajul creşterii sensi î e productivităţii muncii.In alte regiuni s-au folosit betoane uşoare avînd ca agrega e materiale locale, cum este de exemplu zgura granulata de fuma înalt. Cu acest material, ca beton de rezistenţă combinat în unele cazuri cu beton termoizolant din nisip perlitic, s-au executat pa­nouri pentru construcţii de locuinţe.S-au executat şi panouri de pereţi exteriori în două straturi şi cu un strat intermediar de aer pentru a se realiza şi protecţia acustică necesară.Folosirea panourilor de pereţi într-un singur strat prezintă şi avantajul că realizează şi o mai bună rigidizare a clădirilor înalte (9—12 etaje) situate în regiuni seismice.In regiunea Krasnodar s-ia construit o fabrică care realizează blocuri spaţiale pentru clădiri de locuit cu 5 niveluri, asemănătoare celor executate Şi la noi din beton greu, dar realizate acolo din beton uşor B 200 cb agregate din cheramzit. La aceste clădiri întreaga suprastructură, inclusiv scările, a fost executată din elemente pre­fabricate din beton uşor.Din datele tehnico-economiee ale unor blocuri de locuinţe eu 9 niveluri rezultă că în comparaţie cu aceleaşi construcţii realizate dlim beton greu s-au economisit: 7% la consumul de beton, 3#/o la oţelul-beton, 23% la manoperă şi 4—5% la valoarea de deviz.

Utilizarea betoanelor uşoare în România

La noi, în afară de cîteva construcţii experimentale executate mono­lit, la care betonul uşor din argilă expandată a fost folosit în struc­tura de rezistenţă, s-a trecut la executarea de elemente prefabricate pentru acoperişuri de hale industriale. Utilizarea betoanelor cu agregate de zgură expandată este inter­zisă la executarea zidurilor subterane, a fundaţiilor, a soclurilor de sub nivelul stratului hidroizolant, la executarea lucrărilor hidro­tehnice, a lucrărilor de drumuri, a zidurilor exterioare ale încăpe­rilor cu umiditate peste 70%, ca de exemplu albitorii, spălătorii, băi publice, băi şi bucătării eu exploatare intensivă, cum sînt cele din cantine şi spitale, în clădirile în care atmosfera conţine agenţi chi­mici dăunători betonului cu zgură expandată. Utilizarea betoanelor cu agregate din scorie bazaltică este inter­zisă la noi la executarea betoanelor armate de rezistenţă, a zidu­rilor subterane, a fundaţiilor, soclurilor de sub nivelul stratului hidroizolant, a lucrărilor hidrotehnice, a celor de drumuri, a ziduri­lor exterioare ale încăperilor cu regim permanent de umiditate peste 70%, cum sînt albitoriile, spălătoriile, băile publice, bucătă­riile de cantine, la elementele clădirilor în care atmosfera conţine agenţi chimici agresivi pentru betonul cu scorie bazaltică, ca de exemplu fluorul, clorul, oxizii de azot, gaze sulfuroase, amoniac etc.

Condiţii tehnice pentru execuţia betoanelor cu zgură expandată

Protecţia anticorozivă a armăturilor.

Toate armăturile, atît cele de rezistenţă, cit şi cele constructive, trebuie protejate anti- coroziv.

Pentru betoanele de marcă B 150 aflate în încăperi cu umiditate relativă sub 70%, precum şi în încăperile cu umiditate temporară peste 70% din apartamente, cum sînt băile şi bucătăriile, protecţia anticorozivă se realizează prin folosirea dozajelor de cel puţin 350 kg cimiant/m3. în cazul betoanelor simple cu armături de siguranţă protecţia armăturilor se poate realiza cu pelicule anticorozive pe bază de bitum -—- ciment — la fel ca la betoanele celulare autoclavizate armate (v. punctul C, 10).

Pentru realizarea grosimii necesare a stratului de beton de protecţie a armăturilor se folosesc distanţieri tot din beton sau din mase plastice (dar nu din metal).

Turnarea şi compactarea betonului

Betoanele cu structură macroporoasă, care au rol atît de izolare termică, cit şi de rezis­tenţă, se toarnă în straturi de maximum 30 cm grosime şi se com­pactează cu şipci sau cu maiuri de lemn — cu atenţie ca să nu se zdrobească agregatele din beton. Aceste betoane se pot compacta şi prin vibrare de scurtă durată. Durata exactă de vibrare se stabileşte prin încercări preliminare, în funcţie de parametrii vibratorului şi astfel încît să nu se întreacă densitatea aparentă prescrisă şi să nu se producă segregarea betonului.

Betoanele cu structura compactă şi cele cu structura semicom- pactă se compactează prin vibrare, sitabilindu-se prin încercări pre­liminare, pasul de mutare al vibratoarelor şi durata de vibrare.

Pentru îmbunătăţirea liuanabdldităţii se pot folosi plastifianţi an­trenori de aer. Proporţia de aditiv se stabileşte prin încercări preli­minare astfel încît volumul de aer oclus să nu depăşească 5%.

Condiţii tehnice pentru execuţia betoanelor cu scorie bazaltică

Protecţia anticorozivă a armăturilor.

1. Armăturile de montaj sau constructive din elementele de beton cu scorie bazaltică se pro­tejează anticoroziv astfel:
2. Cele din betoane de marcă sub B 150, prin îmbăiere în mastic movital—ciment, aşa cum s-a arătat lai punctul 7, ia, de mai înainte
3. Cele din betoane cu marca B 150, sau mai mare, prin folosirea unui dozaj de ciment de cel puţin 350 kg/m3 sau prin îmbăierea în masititc moviltal—ciment, ca mai înainte.

Prepararea betonului. Pentru asigurarea calităţii şi omogeni­tăţii betonului se iau următoarele măsuri:

1. Dacă umiditatea agregatelor este mai mică decît 10°/c, se re­comandă ca înainte de introducerea cimentului, să se amestece în betonieră agregatele cu circa 2/3 din apa totală, timp de aproximati   min, apoi să se introducă cimentul şi restul de apă.
2. La dozarea agregatelor se ţine seama de umiditatea naturală a lor, făcîndu-se corecţiile necesare.
3. Dozarea volumetrică a agregatelor se face cu lăzi de lemn pentru fiecare sort în parte.

Dozarea materialelor componente se face cu următoarea precizie: cimentul cu +2% în greutate, agregatele cu +4% în greutate sau în volum şi apa cu +2% în volum. Amestecarea betonului se face în mod obişnuit în betoniere; se poate face şi în malaxoare cu amestecare forţată, verificînd ca acestea să nu producă sfărîmarea agregatelor.Durata de amestecare în betonierele obişnuite este de cel puţin 3   min, socotită din momentul introducerii tuturor materialelor în betonieră şi pînă la începutul golirii. La malaxoarele cu amestecare forţată, durata de amestecare poate fi mai mică - stabilită prin încercări.

Transportul şi turnarea betonului. Transportul betonului de la locul de preparare la locul de turnare se face cu tomberoane, bene etc., avînd roţile prevăzute cu bandaje de cauciuc pentru a se evita şocurile şi trepidaţiile care provoacă segregarea betonului. Transportul trebuie să se facă cu un număr cit mai mic de trans- bordări - din acest punct de vedere sînt recomandabile benele.în timpul transportului este bine ca betonul să fie acoperit pen­tru a fi ferit de precipitaţii şi pentru a împiedica evaporarea apei.

De la preparare şi pînă la punerea în operă nu trebuie să treacă mai mult de 1/2 h, pentru ca betonul să-şii păstreze lucrabilitatea.

Dacă înainte de punerea în lucrare se observă o tendinţă de segregare a betonului, acesta trebuie reamestecat; reamestecarea se poate face cu mijloace manuale. înainte de a se începe turnarea betonului se verifică şi se asi­gură etanşeitatea cofrajelor pentru a se evita pierderea laptelui de ciment şi a părţii fine din beton.

La turnarea betonului pe timp friguros:

1. nu se folosesc agregate îngheţate;
2. nu este admisă turnarea betonului la temperaturi sub + 5°C;
3. la temperaturi sub -j-15°C nu se folosesc cimenturi F 300 şi FC 300, care au o întărire lentă.

Compactarea betonului

Se face în aceleaşi condiţii ca la be- toanele cu zgură expandată (v. punctul 7, b).

Pentru îmbunătăţirea lucrabilităţii se pot folosi aditivi plasti- fianţi şi antrenori de aer, în aceleaşi condiţii ca la betoanele grele, cu precizarea că proporţia de aditiv nu trebuie să fie atît de mare încît volumul de aer oclus să depăşească 5%.Se pot realiza şi betoane aparente cu structură compactă cu parament brut; în acest caz trebuie să se asigure un! grad de gelivitate de cel puţin G 50. Tratarea betonului după turnare. Pe timp călduros şi uscat suprafeţele libere ale betonului se acoperă cu prelate, saci sau ro­gojini timp de circa 7 zile; stropirea betonului se face zilnic — de două ori pe zi la temperaturi exterioare între +10 şi +25°C şi de trei ori pe zi la temperaturi peste -j-25°C.Pe timp ploios betonul se protejează prin acoperire în primele două zile de la turnare spre a se evita spălarea cimentului.Regimul de aburire a elementelor prefabricate se stabileşte pe baza unor cercetări preliminare — cu respectarea următoarelor:

1. Aburirea să nu înceapă mai înainte ca 2—4 h de la turnarea betonului.
2. Aburirea se face în camere de aburire sau în tipare încălzi­toare.
3. Temperatura maximă din camera de aburire este de 80—85°C pentru elementele confecţionate cu ciment portland şi de 90—95°C pentru cele confecţionate cu ciment cu adaos de zgură- de furnal.
4. Ridicarea temperaturii pînă la cea de regim trebuie să se facă în minimum 2 h; răcirea se face tot în minimum 2 h.
5. Durata tratării la temperatura de regim este de minimum 4 h.

Proprietăţi fizico-mecanice

Densitatea aparentă

Densitatea aparentă a betoanelor celu­lare variază între 400 şi 700 kg/m3. Pentru elementele termoizo- lante se folosesc betoane cu densitatea de 400—550 kg/m3, pentru fîşidle de pereţi între 550 şi 650 kg/m3, iar pentru elementele încovo­iate între 600 şi 700 kg,/m3.

Densitatea aparentă mai redusă decît a betoanelor grele, dar chiar şi decît a betoanelor cu agregate uşoare, conduce la o serie de avantaje cum siînut: reducerea cheltuielilor de transport, uşurinţa de montaj (elementele respective pot fi în unele cazuri manipulate ma­nual la montare), creşterea productivităţii muncii la punerea în operă (folosirea unor elemente cu dimensiuni mai mari pentru acelaşi utilaj de ridicare), micşorarea încărcărilor pe structura prin­cipală de rezistenţă şi pe fundaţii, ceea ce se reflectă în economii de materiale şi cost etc.

Rezistenţa mecanică

Depinde de materiile prime utilizate, de densitatea aparentă — fiind mai mare pentru betoanele cu densitate aparentă mai mare, precum şi de regimul de tratare termică. In mod obişnuit, rezistenţa la compresiune a betonului celular variază între 25 şi 75 kgf/cm2.

Capacitatea de izolare termică

Betonul celular are o capaci­tate de izolare termică foarte bună datorită volumului foarte mare de pori (60—80% din volumul total). Prin izolarea pereţilor obiş­nuiţi cu plăci din beton celular se realizează economii de combusti­bil de circa 30%. Un perete exterior din blocuri de beton celular cu grosimea de 25 cm are o capacitate de izolare termică mai mare de­cît un perete de cărămidă plină de 37,5 cm grosime.

Izolarea fonică

Problema izolării fonice a betonului celular nu este îincă complet lămurită. Capacitatea de izolare fonică de­pinde, în general, de greutatea pe metru pătrat a elementului de construcţie respectiv. După unele încercări efectuate în R.P.B. un perete de 20 cm IdSn beton celular cu densitatea aparentă de 750 kg/m3, nu asigură gradul de izolare fonică cerut pentru pereţii despărţitori de apartamente şi că ar fi necesar un perete din două straturi de beton celular cu strat intermediar de aer. Alte încer­cări au arătat că un planşeu din beton celular, du greutatea de 170 kg/m2 este echivalent din punct de vedere fonic cu un planşeu din beton greu cu greutatea de 320—380 kg/m2.

Absorbţia capilară

Din cauză că porii din betonul celular sînt închişi, absorbţia de apă este redusă, cam la 1/4 din cea a cărămi­zilor.’Ea este totuşi suficient de ridicată pentru a permite respiraţiaşi evacuarea, prin evaporare la exterior, a eventualei ume­zeli condensata pe faţa interioară a zidurilor.

Rezistenţa la foc

Betonul celular are o bună rezistentă la foc n experienţe făcute în R.F.G. a rezultat că la un perete din beton celular de 15 cm grosime prevăzut cu o tencuială subţire (de 3 mm) expus timp de 1,5 h pe o faţă la o temperatură de ‘peste 1 000°C temperatura pe faţa opusă nu a trecut de 30CC, cu mult mai mică decit cea admisă de prescripţii (150°C). Pe baza acestor experienţe s-a considerat ca un perete din beton celular autoclavizat cu grosi­mea de 20 cm poate fi folosit ca perete antifoc.

Proprietăţi negative

La umiditate ridicată capacitatea de izo­lare termica se reduce; din această cauză betonul celular autoclavi-umidităţi ridicate. Există însă si posibilitatea _ aplicam unor bariere de vapori prin care se dă posi­bilitatea utilizării lui şi în medii de umiditate ridicată.   Betonul de rezistenţă se foloseşte mai rar, la pereţii clădirilor cu mai multe niveluri şi la planşeele dintre etaje. Utilizarea cea mai largă a betonului celular autoclavizat este la pereţii construcţiilor de locuinţe şi la pereţii şi acoperişurile con­strucţiilor industriale.în condiţii de umiditate permanentă mare (peste 70%) nu este recomandabilă folosirea betonului celular autoclavizat, totuşi el a fost folosit în Suedia, Norvegia şi R.D.G. la construcţii agrozooteh­nice (la care umiditatea ieşite ridicată), prevăzindu-se bariere de va­pori la partea inferioară a plăcilor de acoperiş şi luîndu-se şi alte măsuri constructive speciale.

Blocuri mici şi plăci pentru zidărie

Blocurile mici se folosesc pentru zidării termoizolante, plăcile pentru căptuşirea unor pereţi cu o capacitate mică de izolare ter­mică, cum sînt de exemplu pereţii din beton greu. Aceste materiale de construcţie sînt folosite în toate ţările şi din anul 1964 se pro­duc şi la noi. Caracteristicile fizico-mecanice ale plăcilor şi blocu­rilor fabricate la noi sînt următoarele:

Dimensiunile blocurilor sînt astfel alese încît să aibă o greu­tate care să permită execuţia manuală. Din cauza volumului lore în_ raport cu cel al cărămizilor, datorită densităţii mai mici, productivitatea la execuţie este mai mare decât la zidăria de cărămidă.         Blocurile mici se pot utiliza la zidurile portante ale clădirilor cu cel mult două niveluri, sau la ultimele două niveluri ale clădirilor cu cel mult cinci niveluri. Plăcile de beton celular autoclavizat, cu grosimea de 6.3 cm, se pot folosi la pereţii despărţitori neportanti avînd înălţimea pînă la 2,70 m şi lungimea liberă pînă la 3,00 m; dacă se dispun armă­turi în rosturile orizontale, înălţimea poate fi sporită la 3,00 m iar lungimea la 5,00 m.  Suedia se fabrică astăzi blocuri mici cu feţe plane şi cu o precizie de execuţie de +1 mm. Cu aceste blocuri se pot executa ziduri folosind un mortar adeziv, cu rosturi de numai 1 - 2 mm,ceea ce conduce la realizarea de pereţi practic fără rosturi, mărind;mult prin aceasta atiît rezistenţa mecanică a zidăriei, cit şi capaci­tatea ei de izolare termică. Un alt avantaj al acestor blocuri cu di­mensiuni _ foarte precise, fabricate de firma Itong, este că permite un finisaj mult mai ieftin, de exemplu o simplă şpacluire în loc de tencuire, siau o tencuială foarte subţire. Cositul mărit al blocurilor, din cauza cheltuielilor suplimentare pentru polizarea feţelor lor’, este compensat de cheltuielile mai mici pentru lucrările de finisaj, astfel incit, în final, costul peretelui este acelaşi, rămînînd însă avantajele rezistenţelor mecanice mai mari şi a gradului superior de izolare termică, care conduce la economii sensibile de combustibil în exploatarea clădirilor.Un alt procedeu aplicat în Suedia este zidăria fără mortar; pen­tru aceasta, blocurile au la partea superioară şi inferioară cîte un şanţ de 2 cm adîncime, în care se introduc discuri de polistiren, care fac legătura între blocuri.

Fîşii de pereţi despărţitori

Alcătuii ea fâşiilor produse de firma Siporex din Suedia este ur­mătoarea:^ lungimea de la 2.25 la 4,00 m; lăţimea 50 cm; grosimea cuprinsă între 7 şi 10 cm. Densitatea aparentă a betonului este de 500 kg/m3. Armarea se face cu bare longitudinale din oţel-beton prinse cu baghete de lemn în sens transversal pentru a ’ permite tăierea lor longitudinală la orice lăţime. Elementele au feţele late- lale plane. îmbinarea laterală se face cu un clei special; îmbinarea la partea superioară într-un şanţ în planşeu sau într-un profil me­talic, iar la partea inferioară prin împănare cu mortar. Rosturile verificate se şpacluiesc cu un masitic, apoli se aplică tapet sau o ten­cuială subţire.în R.S.C. se fabrică fîşii cu lăţimea de 20; 30; 50 si 60 cm, cu grosimea de 8 cm şi lungimea variabilă — din beton cu densitatea aparentă de 600 şi 700 kg/m Experienţele făcute în R.S.C. au arătat că este necesar ca umidi­tatea fîşiilor în momentul montării să nu fie mai mare decît 15%,întrucît în caz contrar se produc fisuri în stratul de finisaj în. dreptul rosturilor din cauza contracţiei la uscare a panourilor.în ceea ce priveşte posibilitatea de montare a obiectelor sanitare- la băi şi bucătării, s-du constatat următoarele:

1. Prinderea chiuvetelor sau spălătoarelor ou greutatea pînă la. 30 kg se poate face cu şuruburi fixate în dibluri de lemn. Obiectele mai grele se prind cu buloane, care străbat fîşia pe toată grosimea, ei şi se fixează pe partea opusă cu piuliţe înnecate.
2. Fîşiile de care se fixează obiectele trebuie să fie armate cel. puţin cu 3 0 5 mm.
3. La clădirile avînd încăperi cu deschideri mici, pînă la 3,60 m, fîşiile se pot monta prin împănare cu mortar; la deschideri mai mari, la care planşeele capătă deformaţii relativ mari, este necesar ca montajul la partea superioară să se facă într-un profil din tablă, în formă de U, lăsîndu-se un rost care să permită deformarea plan- şeului fără a deforma fîşiile.

In R.P.B. s-a experimentat cu bune rezultate armarea fîşiilor cu: fibre din vată minerală.

La noi în ţară, fabrica de beton celular autoclavizat din Craiova produce fîşii armate de pereţi interiori şi exteriori din beton celular- autoclavizat de marcă 35, de 60 an X 6,00 m şi 20 cm grosime.

Elemente de dimensiuni mari pentru pereţi

In ultimul timp există o tendinţă de trecere de la elementele- de dimensiuni mici — blocuri mici şi fîşii, la elemente de dimen­siuni mari — blocuri mari, fîşii — panouri şi panouri mari, pentru reducerea manoperei pe şantier prin mecanizarea montajului, pentru reducerea finisajului sau chiar suprimarea lui, prin executarea, acestuia în fabrică şi pentru reducerea numărului de rosturi, îmhu- nătăţindu-se astfel capacitatea de izolare termică a pereţilor.

De exemplu, în R.F.G. aproximativ 90% din prefabricatele din: beton celular autoclavizat sînt elemente de dimensiuni mari, iar în. R.S.C. proporţia de elemente de dimensiuni mari a trecut de la 8%, în anul 1963 la 75% în 1970.

Din unele analize tehnico-economice a rezultat de exemplu că. panourile mari din beton celular autoclavizat sînt mai economice- decît panourile din beton greu în trei straturi, decît panourile din beton uşor de keramzit, decît cele din cărămidă plină, sau cărămidă, eficientă. a. Blocuri mari verticale. Astfel de blocuri din beton celular cu. densitatea aparentă de 500 kg/m3, cu lăţimea de 50 cm, înălţimea de 1,00—3,00 m şi grosimea de 7,5—25 cm, sînt fabricate de firma Siporex si utilizate în Suedia acolo unde tipizarea nu a atins un grad prea ridicat. Inconvenientele lor sînt următoarele: o manoperă relativ mare pe şantier, număr mare de rosturi, productivitatea mică a utilajelor de pe şantier. b. Blocuri mari orizontale şi fîşii-panouri orizontale. Aceste elemente se utilizează mai mult la pereţii de umplutură sau la pereţii autoportanţi ai clădirilor de locuit, social-culturale şi industriale. Astfel de panouri cu lungimea de 6,00 m şi lăţimea de 60 cm sînt fabricate si la noi ’în ţară de fabrica de prefabricate din Craioya.Firma Siporex din Suedia fabrică astfel de panouri cu lăţimea de 1,50 m si lungimea pînă la 8,00 m. Fabrica de produse din beton celular autoclavizat din Doiceşti livrează fîşii de 6,00X1,36 m cu grosimea de 24 cm, avînd densitatea aparentă de 700 kg/m3. Panouri mari. In ultimul timp, în Suedia, R.F.G. şi U.R.S.S., se trece tot mai mult de la blocurile mari la panourile mari dmbeton celular autoclavizat. în fig, 105 este arătată forma generală a panourilor mari de pereţi, pline sau cu goluri, pentru construcţiile de locuinţe. Panourile mari de pereţi sînt armate cu plase sudate sau cu carcase sudate. Pentru protecţia armăturilor de coroziune este ne­cesară o acoperire cu beton de minimum 3 cm.

Îmbinări şi rosturi între elementele de pereţi

Îmbinări

Imbinarea elementelor de pereţi cu structura de re­zistenţă a construcţiei depinde de alcătuirea pereţilor şi se pozate face în foarte multe moduri.

În principiu există trei tipuri de îm­binări:

1. Îmbinările sudate din panouri se fac cu plăcute metalice anco­rate prin sudură de armăturile panoului; în elementele structurii de rezistenţă a clădirii se folosesc alte plăcute. îmbinarea se face prin sudura unor eclise din plăci metalice sau bare din oţel-beton. Avan­tajul acestei îmbinări este intrarea în lucru imediată, iar inconve­nientele constau în consumul mare de oţel, necesitatea poziţionăriiprecise a elementelor, manoperă mare la sudură, deteriorarea locală a betonului în zonele sudate, dificultăţi la protecţia elementelor me­talice împotriva coroziunii etc.
2. Îmbinările umede din fig. 106 elimină inconvenientele îmbi­nărilor sudate, însă necesită un timp pînă la întărirea betonului.
3. Îmbinările cu scoabe se folosesc la pereţii portanţi din blocuri mari verticale ai clădirilor situate în zone neseismice; îmbinarea blocurilor între ele şi cu planşeele se poate face prin scoabe din oţel-beton bătute oblic.

Tratarea rosturilor

Rosturile dintre elementele de dimensiuni mari, cum sînt panourile mari de pereţi, trebuie astfel alcătuite încît să asigure etanşaraa construcţiei faţă de apa din precipitaţii, şi faţă de vînt, precum şi izolarea termică necesară.

La elementele de lungime mare, cum sînt panourile mari, con­tracţiile şi variaţiile de temperatură dau variaţii ale lungimilor re­lativ importante, pe care materialele cu care se alcătuiesc rosturile trebuie să poată să le preia. Mai dificilă din acest punct de vedere este alcătuirea rosturilor verticale, la cele orizontale mişcările da­torită contracţiei şi variaţiilor de temperatură fiind împiedicate de presiunea executată de elementele superioare.O altă problemă care se pune la etanşarea rosturilor dintre blocurile sau panourile mari din beton celular este aderenţa slabă dintre betonul celular şi mortarul folosit obişnuit pentru umplerea rosturilor. Modul de alcătuire a.1 etanşării rosturilor este rezolvat în foarte multe moduri în diferite ţări — funcţie în special de materialele pe care le au la dispoziţie. In continuare sînt arătate cîteva din solu­ţiile folosite. în R.S.C. rosturile se etanşează eu chiit elastic, sau se acoperă cu benzi elastice care permit micile mişcări ale elementelor.Rosturile se curăţă şi se usucă, apoi chitul se presează cu şpaclu pe o adîncime de 1,5—2 cm. O altă soluţie care a fost aplicată este acoperirea rosturilor cu benzi dintr-un carton asfaltat armat cu fibre de sticlă (denumit acolo Sklobit A) şi acoperit cu diferite finisaje, de exemplu o folie de aluminiu presată pe un suport textil.„ Banda se încălzeşte pe suprafaţa care urmează a se lipi cu fla- cara sau aer cald, pînă cînd se topeşte bitumul, apoi se aplică pe iaţa elementelor, apăsîndu-se cu un rulou de cauciuc avînd la mij­loc un mei în relief, care formează adâncitura din rost (fig, 108). In acest fel partea îndoită a cartonului se poate lungi sau scurta, fără să se rupă, urmărind mişcarea capetelor elementelor.Pentru îmbunătăţirea legăturii între suport şi bandă, aceasta poate fi fixată şi cu cuie zincate. Benzile de carton asfaltat trebuie ferite de acţiunea directă a razelor solare şi intemperiilor pentru a-şi păstra elasticitatea cît mai mult timp, acoperindu-le cu folii de aluminiu sau cu vopsele speciale (de exemplu neopren). Rosturile orizontale ale elementelor de dimensiuni mari se rea­lizează în mod obişnuit cu mortar de var-ciment sau de ciment, avînd marca în. funcţie de presiunea pe rost; de exemplu, în R.S.C. se foloseşte mortar de marcă M 50 pentru pereţii portanţi, iar pen­tru pereţii de umplutură M 4 sau M 10.In Suedia, în rosturile orizontale se introduc benzi de material plastic expandat. Uneori, pentru a realiza o termoizolare mai bună, se introduc în rosturi funii minerale (fig. 110), iar spre exterior se etanşează cu chit permanent elastic. La noi în ţară, îmbinarea pe verticală în. secţiune curentă, înltre panourile din beton celular autoclavizat se face (fig. 111, a) prin-tr-un stîlpişor rotund cu diametrul de 8 cm, în care se introduce o bară continuă 0 10 mm şi mortar de ciment 1 : 3. Etanşarea rostului vertical se face cu două fâşii de polistiren ex­pandat şi eu chit Romalchid C 895-12. In ace­laşi mod se face şi închiderea rostului dintre panourile din beton celular autoclavizat şi stîlpul de beton armat de care sînt prinse.In fiig. 111, b este arătată îmbinarea din­tre panouri şi stîlp, realizată printr-o ancoră _  buclă din oţel-beton 0 8 mm, în care se in-

Îmbinarea pe traduce bara 0 10 mm din rostul vertical pe orizontala intre panourile din b.c.a.:  legatura dintre cele doua panouri din b.c.a.

1 — chit Romalchid;

2 – asigură prin două scoabe bătute în panouri şi adeziv peş.b^.p_de Aracet cu un capgp înglobat în rostul de batonare îmbinarea pe orizontală a panourilor din beton celular autocla- vizat se face (fig. 112) printr-un adeziv pe bază de aracet şi nisip şi prin închiderea rostului la exterior cu chit Romalchid.

Finisajul elementelor de pereţi de dimensiuni mari

Elementele mari de pereţi din beton celular autoclavizat se livrează în mod obişnuit cu un grad ridicat de finisaj, în special finisajul feţei exterioare, care ar fi mai dificil de realizat pe şan­tier.

Finisajele exterioare ale panourilor de pereţi pot fi executate pe bază de:

1. mortare;
2. materiale plastice;
3. materiale comasate, presate la fabricaţie în stratul exterior de beton celular.

Tencuieli exterioare în strat subţire

Este necesar ca tencuielile aplicate pe betonul celular să fie cît mai subţiri pentru ca să nu se desprindă de pe stratul suport; ele trebuie să protejeze betonul, per- miţînd în acelaşi timp şi uscarea lui. Un exemplu de astfel de fini­saj este cel folosit în R.S.C.

Materialele folosite sunt:

1. agregatul, care este nisipul obişnuit sau nisipul dolomitic concasat;
2. liantul, care este varul şi cimen­tul;
3. un adaos hidrofug — stearatul;
4. un adaos fibros pentru armare, care împiedică producerea fisurilor din contracţie;
5. un adaos de emulsie PVA, care măreşte aderenţa tencuielii de stratul suport;
6. eventual un colorant.

Tencuiala se proiectează cu presiune pe betonul celular, cu un pulverizator; prin aceasta se măreşte gradul de compactare al mor­tarului şi aderenţa de stratul suport.

Gradul de protecţie hidrofugă al tencuielii în strat subţire este asigurat de stearat (adaos hidrofug) şi prin împiedicarea fisurării de către adaosul fibros (fibre scurte de celuloză).

Un alt procedeu ide tencuire este cu mortare poroase — studiat de Institutul de cercetări ştiinţific din Alma-Ata (U.R.S.S.) pentru finisarea blocurilor mari din beton celular. Mortarul poros se rea­lizează prin introducerea unor substanţe antrenoare de aer într-un amestec de nisip măcinat şi nemăcinat, ciment şi apă. Densitatea aparentă a mortarului a fost de 1 200—1 300 kg/m3. Aceste mortare au o rezistenţă bună la agenţii atmosferici şi permit uscarea beto­nului în timpul exploatării clădirii. Dozajul mortarului a fost 1 ; 1 :1,5 (ciment, nisip măcinat, nisip nemăcinat).

Finisaje pe bază de materiale plastice

În R.P.P. se utilizează următorul finisaj: pe betonul celular autoclavizat se întinde un strat de mase plastice pe bază de aerilaţi, iar peste acesta se presară agregatul, se acoperă prin pulverizare cu o soluţie de mase plastice, realizîndu-se o suprafaţă rugoasă. La noi în ţară s-au finisat o se­rie de panouri din beton celular pentru o construcţie industrială, prin aplicarea unei pelicule de copolimer vinilic.

Finisaje pe bază de materiale ccncasate

În U.R.S.S. a fost fo­losit pentru finisarea unor panouri mari într-un strat de beton ce­lular, un amestec de ciment alb şi nisip dolomitic cu granulaţie mare, presărat peste betonul celular proaspăt.

Elemente de acoperiş

Elementele de acoperiş portante din beton celular autoclavizat au avantajul greutăţii proprii mici, al tavanului drept şi al realiză­rii termoizolaţiei necesare — fără a se mai face apel la un alt ma­terial termoizolator special. Aceste avantaje le-au făcut să capete o largă răspîndire în toată lumea, pentru construcţiile industriale, de locuinţe şi chiar agrozootehnice. De exemplu, în Suedia circa 70% din acoperişurile halelor industriale sînt executate din elemente prefabricate de beton celular autoclavizat armat. Şi la noi în ţară se produc asemenea elemente din spumobeton şi din gazbeton.

Una din problemele importante care trebuie rezolvate la aceste elemente este aceea a armării lor — la care se pun soluţii diferite de cele ale elementelor din beton armat greu şi anume:

1. Protejarea armăturilor împotriva coroziunii, întrucît protecţia realizată de stratul de acoperire cu beton celular este insuficientă.
2. Ancorarea armăturilor împotriva alunecării, întrucît aderenţa cu betonul celular este insuficientă.

Pentru protejarea armăturilor contra coroziunii se utilizează di­ferite acoperiri pe bază de ciment, de bitum, de latex, de poli­meri etc.

La noi protecţia anticorozivă a carcaselor de armătură se reali­zează prin îmbăierea lor în rnastic de movital cu ciment avînd ur­mătoarea compoziţie: movital 100 părţi (în greutate) şi ciment RIM 70 părţi (în greutate).

In cazul în care lacul movital a fost livrat cu o concentraţie mad mare ca 16% părţi solide în greutate, el se diluiază cu diluam – t!ul D004 — 50 pîlnă la concentraţia de 16%, care corespunde unei densităţi de 0,84—0,85. Dacă masticul îşi măreşte viscozitatea în timpul utilizării la peste 75%, se adaugă după necesitate, diluanf D005-50. Masticul se obţine introducând cimentul într-un malaxor forţat sau un şnec şi adăugind treptat lacul, amestecând mereu, pînă la omogenizarea perfectă. Masticul preparat se varsă intr-o cuvă me­talică sau de lemn în care se va face îmbăierea armăturilor. După 15 min, se poate începe îmbăierea armăturilor. Masticul se amestecă uşor din cînd în cmd pentru a-şi păstra omogenitatea, dar fără să se introducă aer în el. In timpul cit nu se face îmbăierea, duva se acoperă ermetic cu un capac pentru a nu se volatiliza lacul. Consumul de mastic este de aproximativ 5 kg mastic/m2 supra­faţă de armătură. înainte de a fi introduse în maislffic, carcasele de armături trebuie curăţate astfel încît să nu aibă pete de rugină. După curăţare, depo­zitarea lor trebuie să fie făcută în spaţii acoperite. Pelicula de protecţie se realizează prin îmbinări repetate ale carcaselor de armături la intervale de timp care să permită uscarea stratului anterior, pînă cînd grosimea peliculei ajunge la 0,6 0,8 mm.După terminarea unei îmbăieri, carcasa de armătură se apuca cu cîrlige de manipulare şi se aşază pe un rastel pentru uscare.

După terminarea aplicării peliculei de protecţie nu mai este permisă nici o operaţie de îndoire sau îndreptare a armăturilor pen­tru a nu se distruge stratul de protecţie.

Manipularea carcaselor de armătură şi introducerea lor în cofraje nu este permis să se facă mai înainte de 24 h de la ultima îm­băiere. In timpul manipulării nu este permisă aruncarea, lovirea sau murdărirea carcaselor de armături, pentru a nu se distruge pe­licula de protecţie sau a se reduce aderenţa între armături şi beton. Dacă în acest timp s-a deteriorat totuşi local pelicula ide protecţie, se îndepărtează pelicula stricată şi se reface prin aplicarea masticului cu pensula.

Ancorarea unei armături în betonul celular numai prin ciocuri este insuficientă; din această cauză, în betonul celular armăturile se fac întotdeauna sub formă de plase sau carcare sudate, ancorarea fiind realizată prin barele transversale. a. Formarea plăcilor. Formarea plăcilor se face în spaţii închise cu temperatura de cel puţin -f-15°C.

Pentru a se evita aderenţa plăcilor de tipare, acestea trebuie unse cu ulei mineral amestecat cu motorină; ungerea este bine să se facă prin şpriţuire pentru ca stratul să rezulte continuu şi subţire.Secţia de îmbăiere a armăturilor se amplasează cît mai aproape de punctele de formare a plăcilor, pentru ca transportul armăturilor îmbăiate să se facă pe o distanţă cît mai mică, astfel încît să se evite deteriorarea peliculei de protecţie.Betonul celular se toarnă în tiparele aşezate pe vagonetr tur­nai ea se poate face direct din malaxor printr-un tub flexibil de cauciu/c, sau dintr-un buncăr m/obil ,ce se deplasează De o rmonosină deasupra vagoneţilor.

La turnarca betonului trebuie să se ţină seama de următoarele:

1. înălţimea maximă de turnare să nu întreacă 30 cm;
2. la turnarea prin tuburi flexibile este bine ca diametrul interior al lor să fie de cel puţin 13 cm, iar diferenţa de nivel intre cele două capete ale tubului sa nu fie peste 2,00 m;
3. turnarea betonului trebuie să se Jaca la mai puţin de 15 min de la malaxarea lui. Oricare din materialele de hidrofobizare se aplică de două ori prin pulverizare sau vopsire cu bidineaua; al 2-lea strat se aplică după uscarea primului strat. Rosturi. Pentru a se realiza conlucrarea între ele a plăcilor şi a se uniformiza deformaţiile, rosturile se fac ca,’ în fig. 113 şi se umplu cu mortar.  Plăcile pot avea, sau nu, mustăţi la capete. Daca plăcile nu au mustăti, atunci în rosturile longitudinale se prevăd peste reazeme călăreţi din otel-beton, care reduc deformaţiile plăcilor şi reali.

Realizarea efectului de şaibă prin dibluri de mortar:

1. dibluri de mortar;
2. fîşie din b.c.a.;
3. perete portant. dozează o oarecare continuitate a prefabricatelor.

Pentru a se realiza conlucrarea în ansamblu! a plăcilor de aco­periş la efectul unor solicitări orizontale, cum ar fi acţiunea vintului sau a cutremurelor (efect de şaibă), în R.F.G. s-a aplicat solu­ţia prevederii unor dibluri de mortar executate prin frezarea unor găuri cilindrice în rosturile longitudinale ale plăcilor (fig. 114) şi prin umplerea lor cu mortar, odată cu rosturile longitudinale.

Îmbinarea plăcilor cu elementele de reazem

Plăcile de aco­periş se montează pe elementele de reazem (pereţi portanţi, grinzi) pe un strat de mortar de ciment sau de ciment-var. Lăţimea de rezemare este bine să fie 12 cm (minimium 9 cm) — mai mult decît la plăcile d’in beton larmat greu idiin cauza rezistentei mai mici a betonului celular. îmbinarea cu elementul de rezemare se poate face în mai multe moduri, de exemplu prin ancorarea călăreţilor din rosturile ori­zontale în urechi lăsate din elementul de reazem (fig. 115, a), sau prin platbande scoase din elementul de reazem şi bătute în* cuie in betonul plăcilor (fig. 115, b), sau prin ancorarea călăreţilor din reazem într-o centură betonată în lungul elementului de reazem (fig. 115, c).  zonele cu grad ridicat de seismicitate este indicat ca în locul călăreţilor să se prevadă armături conltiinue in rosturile longitudinale ale plăcilor — ancorate prin sudură de mustăţile scoase din elemen­tele de rezemare (asemenea soluţii au fost aplicate în Japonia).

Plăci termoizolante

Plăcile pentru izolarea termică a pereţilor şi acoperişurilor se fac din beton celular cu densitatea de 30(L-500’ kg/m3 si cu rezis­tenţa la compresiune de 15—25 kg£/cm2.

La noi în ţară se fabrică plăci termoizolante cu lăţimea de 4 cm, grosimi de 6,3; 8,0; 10,0 şi 12,5 cm şi lungimi de 45,3 in beton celular cu densitatea aparentă de maximum 550 kg/m3.

Prescripţiile de utilizare prevăd folosirea lor la pereţii exteriori, insă numai în alcătuiri în care acestea sînt înglobate între două straturi din alte materiale, de exemplu zidărie de cărămidă sau beton armat; nu se admiţ alcătuiri în care plăcile să fie tencuite. Ele pot fi utilizate în panouri mari pentru locuinţe, în panouri pen­tru hale industriale, pentru termoizolarea pereţilor turnaţi în cofraje glisante em., precum şi pentru termoizolarea acoperişurilor.

Alcătuirea acoperişurilor în secţiunea curentă se face astfel: peste betonul de pantă se prevăd 1—2 straturi de carton perforat,, apoi o barieră de vapori peste oare se aşază plăcile din beton celular autoclavizat; peste acestea se execută o şapă din mortar de- ciment,, deasupra un strat de carton perforat, peste acesta se exe­cută hidroizolaţia, apoi stratul de protecţie al hidroizolaţiei.

Plăcile din beton celular fabricate de firma Siporex pot fi folo­site la exteriorul pereţilor din beton armat greu, eventual formînd cofraj pentru turnarea betonului greu.

Concluzii

Dintre cele două tipuri de betoane celulare, utilizarea cea mai mare o are gazbetonul autoclavizat.

Blocurile mici de zidărie cedează terenul tot mai mult, blocu­rilor mari, iar blocurile mari se perfecţionează tot mai mult, tre- cîndu-se la blocuri şlefuite, zidite fără mortar (cu straturi de mate­rial adeziv sau pe uscat - ou discuri de material plastic).

Fîşiile de pereţi despărţitori au o utilizare tot mai largă, permiţînd o execuţie uşoară, rapidă şi fără utilaje speciale.

O răspândire foarte mare o capătă elementele de dimensiuni mari sub formă de panouri-fîşii pentru pereţii locuinţelor multietajate şi sub formă de panouri mari pentru locuinţe. Realizarea unui grad maxim de finisaj în fabrică reprezintă problema cea mai importantă în realizarea panourilor mari pentru pereţi. Pentru etanşarea rosturilor elementelor de dimensiuni mari se folosesc tot mai mult materiale cu proprietăţi elastice permanente pe bază de răşini sintetice. Utilizarea plăcilor din beton celular autoclavizat pentru termo- izolarea acoperişurilor la construcţiile cu umiditate ridicată, cum sînt locuinţele, construcţiile agrozootehnice etc., necesită luarea unor măsuri speciale de ventilare.

1. O îmbinare în pană la blocurile de pereţi portanţi sau nepor­tanţi. Pana este formată dintr-un stîlpişor din mortar de var ciment cu secţiunea de circa 25 cm1 2. La pereţii exteriori şi la cei interiori în­chiderea rosturilor se realizează printr-un chit de etanşare introdus în .rosturile de pe fiecare faţă a perete­lui cu adîneimea de circa 3 cm.
2. La elementele cu feţele laterale perfect plane, realizate printr-o pre­lucrare mecanică, la care dimensiu­nea rosturilor variază între limitele 0,05—0,85 cm, îmbinarea se poate face prin îneleiere cu un. clei special, elastic, pe bază de cauciuc. Această îmbinare, care se aplică numai la pe­reţi de umplutură, are avantajul că realizează o mai bună izolare termica.