Proprietatile betonului turnat in cofraje glisante

Intărirea iniţială. Betonul turnat în cofrajul glisant este ca­racterizat printr-o decofrare foarte timpurie, la 4—8 h de la turnare. Pentru a putea fi decofrat este necesar ca în acest interval să-şi facă priza şi să înceapă să se întărească, ajungînd la o rezistenţă care să-i permită desprinderea de Cofraj, menţinerea sub greutatea proprie şi împiedicarea tendinţei de flambaj a tijelor metalice de susţinere .

Priza cimentului trebuie să înceapă la 1,50—2,00 h de la prepa­rarea betonului şi să se termine la 4—6 h, iar întărirea trebuie să fie

suficient de rapidă, astfel incit la 4—8 h de la turnare rezistenţa be­tonului să ajungă la cel puţin 1,50-2,00 kgf/cm2. Începutul prizei se recunoaşte imediat prin faptul că dacă betonul este mişcat IN el apar crăpături, iar sfîrşitul prizei prin faptul că betonul nu mai poate fi  reamestecat, intrucat atunci cand este mişcat, betonul se separă în bulgări care nu se mai lipesc între ei.

Viteza de priză şi întărire a beto­nului sînt influenţate în primul rînd de natura, fineţea de măcinare de rezistenţa cimentului, de raportul a/c, de temperatura de păstrare a beto­nului săi în al doilea rînd de natura şi forma agregatelor, de compoziţia granuiometrieă şi de lealitatea, com­pactării betonului.

Pentru a se stabili viteza maximă de ridicare a cofrajului glisant este necesar să se facă o serie de încercări preliminare prin care să se determine, rezistenţele betonului cu compoziţia care urmează a fi folosită (agregate, ciment, raport a/c etc.) şi păstrat la diferite temperaturi. Ca o indicaţie, sunt date în continuare pentru betoane de marcă B 200 cu un dozaj de 300 kg cimenţ/m3cu acelaşi raport a/c=0,69, în cazul folosirii unui ciment PZ 400 şi a unui ci­ment RIM 200, rezistenţele la 4; 6; 8 şi 12 h de la preparare, în con­diţii de păstrare a betonului la +5; +10; +15 şi +20 C.

Ca exemplu se ia silozul pentru seminţe din Bucureşti menţionat la punctul 3, a, 1 de mai înainte, care a fost executat în timpul verii, cu o viteză de 3,00 m/zi, deci 1,00 m/8 h. Considerînd că pe înălţimea de glisare de 1,00 m (cofrajul avea 1,20 m înălţime) betonul trebuie să ajungă la rezistenţa de 1,50—2,00 kgf/cm2, înseamnă că la tempe­ratura de +20°C (vara) se putea folosi cimentul PZ 400, întrucît cu acesta se ajunge la rezistenţa necesară după 6—8 h.

Dacă lucrarea s-ar fi executat pe timp rece (temperatura de 5 … 10°C), păstrînd acelaşi ciment, ar fi fost necesar să se reducă viteza de glisare la 1,00 m/12h (deci 2,00 m/zi), sau pentru a păstra aceeaşi viteză (3,00 m/zi=l,00 m/8 h), ar fi trebuit să folosească cimentul RIM 200.

Lucrabilitatea. Betonul turnat în cofraje glisante trebuie să fie foarte lucrabil pentru ca să se compacteze uşor manual sau me­canic, astfel ca să se formeze o peliculă de mortar lîngă peretele co- frajului, care să-i asigure o faţă lisă şi să împiedice antrenarea agre­gatelor de către cofraj. Realizarea acestei condiţii depinde de forma granulelor, de raportul a/c şi de modul de compactare.

Contracţia. La construcţiile cu dimensiuni mari în plan, efor­turile din pereţi pot ajunge la valori mari datorită deformaţiilor din contracţii; aceste eforturi produc fisurarea lor, care în unele cazuri (de exemplu la rezervoare) ar putea duce chiar la compromiterea lor. Pentru reducerea contracţiilor trebuie ţinut seama de factorii care o influenţează şi anume că deformaţiile din contracţie cresc cu mă­rirea dozajului de ciment, eu fineţea de măcinare a cimentului, cu creşterea raportului a/c şi cu temperatura din perioada de întărire a betonului.

Aderenţa. La betonul turnat în cofraje glisante problema ade­renţei este mai acută din cauza cofraj ului care are tendinţa să antre­neze betonul din vecinătatea lui, dezli’pindu-1 la armături. Rezultă că aderenţa şi odată eu aceasta, protecţia armăturilor contra coro­ziunii trebuie asigurată  aderenţa este influenţată în afară de felul suprafeţei armăturilor  lise sau profilate — şi de lucrabilitatea be­tonului, modul de compactare, de menţinerea în poziţie a armăturilor în timpul betonării şi compactării etc.

Materialele componente ale betonului

Cimenturi. La betoanele obişnuite de marcă pînă la B 200 şi în condiţii normale de temperatură, se utilizează cimenturi portland de marcă 400 (P 400 sau PZ 400); la betoanele superioare de marcă B 300 sau B 400 se utilizează cimenturi de marcă 500 (P 500 sauPZ 500). Dacă lucrarea se execută pe timp rece sînt recomandabile cimenturile cu rezistenţe iniţiale mari (RIM 200 şi RIM 250), care dau betonului rezistenţe suficient de mari la ieşirea din incinta în­călzită.

Trebuie evitate cimenturile cu fineţe mare de macinare, care dau deformaţii mari din contracţie, în special atunci cînd betonarea se face la temperaturi de peste + 25°C.

b. Agregate. Pentru ca betonul să aibă o lucrabilitate bună este recomandabil să fie utilizate agregate rotunde, de rîu sau de balas­tieră, evitîndu-se agregatele lamelare şi agregatele de concasaj. Pen­tru betoanele de marcă B 200 şi B 300 se utilizează numai agregate cu granule rotunde.                                                                    .      0                   .

In legătură cu forma granulelor, dacă se noteaza cu ă, o şi c lun­gimea, lăţimea şi grosimea lor, rapoartele acestor dimensiuni trebuie să fie b/a^0,66 şi c/a ^0,33.

Dimensiunea maximă a granulelor se ia între l/o şi 1/< om gro­simea peretelui şi nu mai mare ca 30 mm; este recomandabil, în spe­cial cînd armăturile sînt dese, să nu se întreacă 1/7 din grosimea pe­retelui (în acest mod betonul rezultă mai lucrabil).

Compoziţia granulometrică a agregatelor trebuie să se înscrie în următoarele limite procentuale de treceri prin site:

Pentru betoanele glisate este foarte importante fracţiunea sub 0,2 mm, care dacă lipseşte, este necesar să fie adăogată.

O condiţie foarte importantă pentru reuşita lucrării este sa se rea­lizeze o omogenitate perfectă în toată masa betonului; pentru aceasta este recomandabil ca agregatele să fie livrate în 3 sorturi: 0/3; 3/7 şi 7/30 (sau 7/20, sau 7/15 — după dimensiunea maximă admisa) pen­tru a se obţine o granulozitate constantă. ^                               „

Dacă granulozitatea agregatelor din carieră este constanta, se pot utiliza numai două sorturi 0/7 şi peste 7 mm.

în legătură cu părţile levigabile trebuie respectate aceleaşi con­diţii ca şi pentru betoanele obişnuite.

c. Adaosuri. în mod normal, la prepararea betoanelor turnate în cofraje glisantenu se folosesc nici adaosuri plastifiante, nici adaosuri acceleratoare. Adaosurile plastifiante au proprietatea că întîrzie în­tărirea în primele ore; din această cauză ele nu sînt indicate decît în cazul unor dozaje foarte mari de ciment şi al unor temperaturi ridi­cate care ar avea ca efect o întărire prea rapidă a betonului. în acest caz se pot folosi astfel de adaosuri, însă numai pe bază de încercări prealabile.

Clorura de calciu, care este un adaos accelerator al întăririi, poate duce în anumite cazuri la corodarea armăturilor; din această cauză el nu este folosit decît la executarea lucrărilor pe timp friguros, în proporţie de maximum 1—2°/o din greutatea cimentului şi numai atunci cînd nu există situaţii favorabile acţiunilor de corodare.

Compoziţia betonului

Mărci necesare. Pentru betoanele turnate în cofraje glisante, atunci cînd alte condiţii nu cer mărci mai mari, este indicată folosi­rea mărcii B 200. La construcţiile cu solicitări mici şi cînd tempera­tura mai ridicată asigură rezistenţele necesare la 6—8 h, se poate fo­losi şi betonul de marcă B 150.în construcţiile din beton precomprimat marca minimă este B 300, iar la construcţiile foarte înalte, cum sînt coşurile de fum, la care eforturile unitare ajung la valori foarte mari, pot fi necesare şi mărci mai mari, pînă la B 400.

Dozaje de ciment. Dozajele de ciment se stabilesc pe bază de încercări, în funcţie de marca betonului şi cimentului, de raportul a/c, de temperatură; în mod obişnuit se folosesc dozaje în următoa­rele limite:

Proporţii de apă. Proporţiile de apă se iau între 190 şi 2201/m3 în funcţie de temperatură şi modul de compactare, astfel ca betonul să aibă consistenţa în limitele următoare:

Aceste consistenţe trebuie asigurate în momentul turnării beto­nului, astfel încît la preparare tasarea şi răspîndirea să fie mai mari.

Dacă betonul este prea uscat, nu poate fi bine compactat, rămî- nînd zone segregate, armături descoperite etc.; din contra, un mic exces de apă nu este dăunător, intrucît după compactarea betonului, care se face în condiţii bune, surplusul de apă care s-ar aduna lingă cofraj, poate fi scos cu căniţe speciale.

Prepararea şi transportul betonului

Prepararea betonului. Betonul trebuie preparat mecanizat, de preferinţă într-o staţie centralizată sau în apropiere de construcţia respectivă, cu malaxoare cu amestecare forţată şi sub supravegherea continuă a personalului de laborator, astfel încît să fie asigurată o calitate constantă a preparării pe tot timpul ei.

Transportul betonului. Transportul betonului se poate face cu orice mijloc  însă ou condiţia ca pe parcurs să nu se producă segregări; din acest punct de vedere este recomandabil ca betonul să fie preparat cît mai aproape de lucrare. Dacă betonul se ia de la o staţie centralizată, este necesar ca transportul să se facă cu autoagitatoare.

Transportul pe verticală se face cu boburi sau cu macarale. La ridicarea cu boburile se utilizează bene sau buncăre metalice cu ca­pacitate de 0,40—0,80 m3. Din bene betonul se descarcă pe platforma de lucru a cofrajului glisant sau în buncăre intermediare.

Punerea în operă a betonului

Turnarea betonului. Betonul se toarnă în cofraj într-un strat uniform de 10—20 cm grosime, lăsîndu-se un spaţiu de circa 5 cm pînă la partea superioară a lui. Betonul proaspăt turnat se acoperă pentru a fi ferit de arşiţă sau de frig. înainte de turnarea betonului se verifică poziţia armăturilor, controlîndu-le faţă de dimensiunile şi poziţia prevăzută în proiect. Platforma de lucrru se menţine curată şi udă în timpul arşiţei. Turnarea betonului se face astfel încît la compactare betonul din stratul turnat anterior să nu-şi fi început priza. Dacă se constată că în timpul transportului s-au produs unele segregări, betonul se reamesteeă înainte de turnare; dacă betonul are priza începută sau este prea uscat, nu se foloseşte.

Compactarea betonului. Stratul de beton proaspăt se com­pactează, manual sau mecanic, pe o adîncime cu cîţiva cm mai mare decît a stratului respectiv, făcîndu-se astfel o mai bună legătură cu stratul turnat anterior; acesta este motivul prevederii de la punctul precedent ca la turnarea betonului dintr-un strat, betonul din stratul

precedent să nu ti început să facă priză. La compactare se acordă o atenţie deosebită zonelor din apropierea golurilor de uşi şi ferestre, celor de la colţuri şi din zonele cu armături dese unde se produc cele mai multe defecte de betonare.

Pentru compactarea manuală a betonului se utilizează şipci de lemn şi lopăţele metalice (formate dintr-o plăcuţă de 10X10 cm şi 4 mm grosime sudată de O1 tijă din oţel-beton icu diametrul de 8 mm). Compactarea se începe introducînd lopăţica pe lingă cofraj la o adîn- cime de cîţiva cm în stratul precedent pentru a îndepărta granulele mari de peretele cofrajului şi pentru a realiza un strat de mortar la suprafaţa betonului care să formeze şi stratul de protecţie a armătu­rilor. Se împinge apoi betonul din mijlocul peretelui cu şipca de lemn, introducînd-o cu cîţiva cm şi în stratul precedent şi mişcînd-o în sus şi în jos cu o amplitudine de cîţiva cm pînă cînd se compactează be­tonul şi apare apa la suprafaţa lui; apoi, şipca se extrage din beton, continuînd mişcarea sus-jos, ca să nu rămînă gol în urma ei. Operaţia se repetă cu un pas de 10—20 cm.

Compactarea manuală se poate face cu bune rezultate, fără a^sor licita cofraj ele cu împingeri prea mari — aşa cum se întîmplă la compactarea mecanică, însă duce la un consum mai mare de mano­peră.

Compactarea mecanică prin vibrare se foloseşte în mod obişnuit pentru betonul turnat iniţial, pînă la umplerea cofrajului, înainte de începerea glisării, dar se poate folosi şi în timpul glisării în spe­cial la betoanele cu rezistenţă mecanică mare — avînd avantajul fo­losirii unei consistenţe mai ridicate (la un raport a/c mai mic rezis­tenţa betonului este mai mare) şi a unui consum de manoperă mai redus decît la compactarea manuală.

La compactarea mecanică a betoanelor executate în cofraje glisante trebuie respectate unele reguli specifice şi anume:

—     să se folosească numai vibratoare de interior cu o frecvenţă

de cel puţin 5 000—6 000 rot/min;

—     diametrul capului vibrator se ia în funcţie în primul rînd de

grosimea peretelui şi anume 3—4 cm pentru pereţi pînă la 20 cm gro­sime, 4—5 cm pentru pereţi cuprinşi între 20 şi 35 cm grosime şi 5—7 om pentru pereţi de la 35 cm grosime în sus;

-— raza de acţiune a vibratorului este în funcţie de frecvenţa vi­braţiilor, de diametrul buteliei, de raportul a/c etc. şi se determină experimental pentru fiecare caz în parte. Pentru frecvenţa de 5 000—6 000 rot/min se poate considera informativ 15—20 cm pen­tru diametrul buteliei de 3—4 cm, 20—27 cm pentru diametrul de 4—5 cm şi 27—35 cm pentru diametrul de 5—7 cm. Pasul de mutare al vibratorului se ia mai mliic decît zona de acţiune a lui;

• ■— vibratorul se introduce încet în beton pînă pătrunde 3—4 cm în stratul precedent; pentru o cufundare a buteliei în beton timpul de vibrare este de 10—25 s, determinat prin încercări. Scoa­terea vibratorului se face încet pentru a nu lăsa o gaură în urma lui;

—    în timpul vibrării este interzis ca butelia să atingă armăturile sau cofrajul, aceasta producînd dislocarea armăturilor din betonul în curs de Întărire, deci distrugerea aderenţei şi deranjarea structu­rii betonului;

—    este bine ca înainte de începerea vibrării să se procedeze la fel ca la vibrarea manuală pentru straturile de beton dintre armă­turi şi cofraj (prin împingerea betonului cu lopăţica metalică);

■—• vibratorul nu se lasă niciodată în funcţiune pe platforma de lucru;

—    la pereţii alcătuiţi din mai multe straturi (cu izolare termică) se compactează în primul rînd stratul de beton de protecţie, utilizînd lopăţica metalică.

Două sînt măsurile mai importante care trebuie luate pentru ca betonul să-şi păstreze calitatea scontată şi anume:

—    la ieşirea din cofrajul glisant betonul trebuie protejat — vara contra uscării produsă de arşiţă, care i-ar lua din apa necesară feno­menelor chimice de priză şi întărire şi iarna contra frigului care ar împiedica ajungerea betonului la rezistenţa mecanică cerută. Pro­tejarea se poate realiza printr~o prelată sau folie de polietilenă, care îmbracă spaţiul dintre platforma superioară şi cea inferioară;

—    betonul trebuie udat pentru asigurarea rezistenţei şi pentru reducerea contracţiilor; udarea se poate face cu furtunul de pe plat­forma de lucru inferioară, dar se poate face şi printr-o instalaţie specială cu ţevi găurite, montată sub platformă.

Executarea pereţilor

Umplerea cofrajului. Executarea pereţilor se începe prin um­plerea treptată a cofraj elor cu beton turnat în straturi, orizontale uniforme de 15—20 cm grosime; compactarea betonului în această fază se face în mod obişnuit prin vibrare. în acest timp se verifică în permanenţă dacă nu se produc pierderi de beton pe sub cofraj.

Desprinderea cofrajului. Desprinderea cofrajului poate să înceapă după ce a fost umplut cu beton pe o înălţime de 80—90 cm şi la cel puţin 3—4 h după începerea betonării. Gradul de întărire a betonului se controlează prin desfacerea unei scînduri de la partea inferioară a cofrajului; betonul se consideră suficient de întărit dacă degetul pus pe beton nu lasă urmă. în acest caz se desfac legăturile cofrajului cu terenul sau eu fundaţia şi se face prima ridicare.

Executarea pereţilor. Executarea pereţilor constituie un pro­ces tehnologic complet, care se finalizează prin realizarea completă a lucrării, inclusiv golurile şi finisajele. Operaţiile care alcătuiesc procesul tehnologic se execută de pe cele două platforme de lucru.

De pe platforma superioară se execută următoarele operaţii:

1)   Betonarea pereţilor, care se face aşa cum s-a arătat mai îna­inte, trebuie condusă astfel încît să nu se producă rotirea cofrajului; pentru aceasta sensul turnării betonului şi a circulaţiei muncitori­lor, se inversează cel puţin de 4 ori/schimb.

Pentru a nu se dezechilibra cofrajul, betonul se descarcă în şah pe platforma de lucru (la clădirile de locuinţe). La silozuri, unde există două platforme — una interioară şi alta exterioară ■— descăr­carea betonului se face pe platforma interioară.

Dacă betonul se descarcă într-un singur punct, el se transportă la punctul de turnare cu tomberoane sau cu roabe pe pneuri.

La pereţii exteriori, la care termoizolarea se realizează prin plăci din beton celular autoclavizat, beton cu granulit etc., înglobate în perete, plăcile care se ridică pe platforma de lucru superioară cu bobul sau în containere cu macarale, trebuie curăţite şi udate înainte de a fi montate. Montarea lor şi compactarea betonului trebuie fă­cute cu o deosebită atenţie pentru ca prin rosturile dintre ele să nu pătrundă beton care ar crea punţi termice — cu consecinţa în timpul iernii a unei zone de condens pe faţa interioară a pereţilor.

Montarea armăturilor se face pe măsura ridicării cofrajului, de pe platforma superioară, legînd barele orizontale de cele verticale; montarea trebuie făcută cu mare precizie, astfel ca distanţele de la feţele cofrajului să fie exact cele din proiect, aceasta pentru ca gro­simea stratului de beton de acoperire să corespundă celui din pro­iect şi pentru ca distanţa dintre cele două reţele de armătură să fie menţinută constantă, în caz contrar butelia pervibratorului poate atinge armăturile — cu consecinţele negative arătate anterior. Mai avantajos este să se folosească carcase de armătură — completate în dreptul jugurilor.

Dacă în faţadă se execută betoane amprentate cu profiluri sau desene, acestea se realizează prin introducerea în cofrajul glisant a unor panouri, cu mulajele respective, care constituie tipare fixe pen­tru betonul care se toarnă peste ele. După trecerea panourilor prin cofrajul glisant, ele se demontează de pe platforma de lucru infe­rioară, se curăţă, se spală şi se ridică pe platforma superioară, unde se reutilizează.

_ Montarea ramelor pentru uşi şi ferestre şi a cutiilor pentru golu­rile necesare instalaţiilor şi pentru rezemarea planşeelor, se face fixîndu-le de armăturile pereţilor.

2)   Controlul rezistenţei betonului se face preluînd cî’te 2 serii a 3 cuburi şi o serie de 3 prisme pe fiecare schimb sau la un metru înăl­ţime de perete, ceea ce revine la 6 serii de cuburi şi 3 serii de prisme pe zi.

Păstrarea probelor şi încercarea lor se face astfel:

‘ Seria 1 pentru stabilirea mărcii — se păstrează conform pre-

vederilor STAS 1799-65 şi se încearcă la 28 de zile

Seria 2, păstrată în condiţiile lucrării, se încearcă după se­ria 1

– Seria 3, păstrată în condiţiile lucrării, se încearcă la 2 zile pentru verificarea rezistenţei minime necesare

Seria 4, idem ca (3) încercată la 7 zile

Seriile 5 şi 6, idem ca (3) servesc pentru stabilirea curbei de . întărire a betonului.

Prismele se păstrează şi se încearcă ca seriile de cuburi 3, 4 şi 5.

Rezistenţa betonului se mai poate determina, cu o precizie mai mică, şi prin sclerometrare.

In perioadele reci, în mod obişnuit se determină rezistenţa beto­nului din două în două ore, pe cuburi mici, de 10x10x10 cm, păs­trate în condiţiile lucrării; în funcţie de aceste rezistenţe se deter­mină şi viteza de ridicare a cofrajului.

De pe platforma inferioară se execută următoarele operaţii:

3)    Controlul gradului de întărire a betonului, detectarea even­tualelor defecţiuni de turnare şi repararea lor.

4)     Verificarea verticalităţii cofrajului, a grosimii pereţilor etc.

5)     Executarea lucrărilor de finisaj (tencueli, placaje etc.).

6)    Scoaterea ramelor şi cutiilor pentru goluri, a matriţelor pen­tru betoane decorative etc.

d. Verificări în timpul turnării pereţilor. în timpul turnării pe­reţilor, în afară de controlul rezistenţei betonului, mai trebuie fă­cute următoarele verificări:

‘ Orizontalitatea cofrajului se verifică cu ajutorul reţelei de ni­vele, după fiecare 2—5 ridicări Nivelul cofrajului se verifică faţă de mira fixată pe bob sau în peretele construcţiei — cel puţin odată pe schimb Verticalitatea construcţiei se verifică cu firul cu plumb sau cu aparate topografice — odată la fiecare schimb, sau din metru în metru

Gradul de întărire a betonului la ieşirea din cofraj se verifică cel puţin odată la 2 h

Poziţia şliţurilor pentru pereţii despărţitori şi pentru insta­laţii

Dacă cofrajul se ridică pe verticală şi nu a început să se ră­sucească

Dacă cofrajul nu s-a înclinat, rupînd betonul în unele zone

Ridicarea cofrajului glisant după terminarea betonării. După terminarea betonării trebuie continuată ridicarea cofrajului încă cel puţin 50—60 cm pentru a-1 deslipi complet de beton, în unele cazuri se ridică circa 1,30 m pentru a-1 aduce cu 10—15 cm peste cota fi­nală a betonului.

Toleranţe. în timpul glisării se pot admite următoarele aba­teri maxime de la dimensiunile din proiect:

La grosimea pereţilor + 10 mm

La nivelul orizontal al cofrajului — în mod obişnuit + 10 mm, excepţional + 20 mm La poziţia în plan a golurilor + 20 mm La poziţia pe verticală a ramelor şi cutiilor + 20 mm

, La poziţia tîmplăriei pe orizontală şi verticală + 10 mm

Defecţiuni şi remedieri. în timpul execuţiei pot să apară o serie de defecţiuni ale betonului: 1) segregări; 2) ruperi ale betonu­lui prin antrenarea lui de către cofraj; 3) zone macroporoase ete,, oare prin respectarea strictă a tehnologiei şi printr-un control rigu­ros^ s-ar fi putut ievita. Caracteristic acestei metode de execuţie este însă că aproape toate defecţiunile se pot repara în cadrul aceluiaşi proces tehnologic, de pe acelaşi cofraj glisant — prin îndepărtarea betonului necorespunzător şi înlocuirea lui, după caz, cu beton sau mortar.

Materialele pentru reparaţii sînf următoarele — în funcţie de adîncimea golurilor rezultate după îndepărtarea betonului turnat de­fectuos :

Mortar de ciment: 1 parte ciment P 400 sau PZ 400 + 2 părţi nisip 0—1 mm+ 2 părţi nisip 1—3 mm — pentru repara­rea golurilor pînă la 3 cm adîncime Mortar de ciment: 1 parte ciment P 400 sau PZ 400 +1,2 părţi nisip 0—1 mm+1,2 părţi nisip 1—3 mm+1,6 părţi nisip 3           7 mm — pentru repararea golurilor pînă la 5—6 cm adîncime

■ Beton B 200 sau B 250 — pentru golurile mai adînci ca 6 cm

Mortarul se aplică prin torcretare sau prin aruncare cu putere cu mistria ia reparaţiile de suprafaţă şi prin matare la golurile mai adînci.

. Dacă betonul este prea întărit, în mortar se adaugă ArOoet E 50 în proporţie de 20—25% din cantitatea de ciment, iar reparaţiile cu baton se fac peste un amorsaj de 1—2 cm grosime din mortar cu Aracet E.

Defecţiunile obişnuite care pot apare sînt:

1)  Defectarea unei macarale sau a unui bob: pînă la reparare se foloseşte mijlocul de^ridicare de rezervă, de exemplu a doua ma- c?f.a%7 ayînd^grijă să se continue ridicarea cofrajului cu cel puţin 3 ridicări pe oră (ca să nu se înţepenească cofrajul). Dacă defecţiunea este generală şi nu se mai poate aduce beton, se continuă ridicarea cofrajului pînă la dezlipirea lui de beton şi apoi se opreşte pînă la repararea defecţiunii. Dacă oprirea betonării s-a produs într-o zonă fără armături, se vor introduce scurtături de otel-beton care să facă legătura între betonul vechi şi cel nou.

2)  Turnare pe ploaie: se continuă lucrul, se protejează betonul ca să nu fie spălat, iar dacă totuşi este spălat se scoate apa de peste betonul turnat şi înainte de turnarea stratului următor de beton se întinde un strat subţire de mortar cu 500 kg ciment/m3.

3)     Betonul rezultă poros: cauza este compactarea necorespunză­

toare, jetonul defectuos se îndepărtează şi reparaţia se face asa cum s-a aratat mai înainte.

4)  Flambarea tijelor de susţinere: se determină cauza (beton prea moale, supraîncărcare etc.) şi se înlocuieşte tija respectivă, înlătu- nnd defecţiunea care a provocat flambajul.

„ Betonul nu se dezlipeşte de cofraj: din cauză ică nu s-a întărit suficient şi curge pe la partea inferioară a lui; cauza poate fi proporţia prea mare de apă sau viteza de ridicare prea mare Pen­tru remediere se reduce viteza de ridicare sau se corectează compo­ziţia betonului.

6) Fisuri orizontale sub cofraj — datorite antrenării betonului de către cofraj; aceste fisuri pot fi provocate din cauza lipsei de conicitate a cofrajului, din cauza înclinării lui sau din cauza ridicărilor prea rare, care au ca efect lipirea betonului de cofraj. Şi o poziţio­nare greşită a armaturilor, care ajung să fie lipite de cofraj poate produce acelaşi efect prin frecarea sau agăţarea armăturilor de pe­retele cofraj ului. După înlăturarea cauzei se repară defecţiunea, des- făcînd betonul din zona fisurată, înlocuindu-1 cu mortar sau be­ton nou.

7)   Cojrajul se deformează în plan orizontal sau se înclină în plan vertical: aceste defecte se remediază prin testarea pe console de echilibrare şi prin strîngerea sau slăbirea tiranţilor.

_ 8) Zgîrieturi sau rupturi verticale pe pereţi datorite tablei des­prinse sau unor cuie ieşite din cofraj; defecţiunile trebuie imediat înlăturate. Dacă tabla cu care este căptuşit cofrajul a fost bătută invers de cum este normal, adică cea de la partea inferioară bătută peste cea de la partea superioară, se produc defecţiuni de aceeaşi natură. In acest caz se opreşte betonarea, se ridică cofrajul pînă cînd betonul rămîne cu cîţiva centimetri sub nivelul înnădirii şi se intro­duce o^ nouă căptuşeală de tablă de la partea superioară a cofrajului şi trecînd peste rostul de înnădi re cu cârca 5 cm. a 9) Construcţia iese din poziţia verticală: această defecţiune se în­tâmplă, de obicei, daică nu se controlează periodic orizontalitatea co­frajului. Aducerea la verticala iniţială se poate face dînd cofrajului o înclinare inversă, de 0,5—1%, dar devierea produsă nu se mai poate corecta decît în mică măsură printr-o încărcare a betonului în zona concavităţii; în zona convexităţii nu se mai poate corecta decît prin diminuarea stratului de acoperire cu beton a armăturilor, ceea ce nu este permis. Din această cauză este foarte important ca veri­ficarea orizontalităţii cofrajului să se facă în permanenţă.

10)    Construcţia se răsuceşte: această defecţiune poate’fi datorită montării puţin inclinate a tijelor de susţinere şi a verinelor sau tur­nării betonului şi circulaţiei pe cofraj într-un singur sens; ea se produce/în special la construcţiile unicelulare rotunde. Dacă răsu­cirea este datorită unor tije înclinate, se opreşte betonarea, se dezli­peşte cofrajul, se înlocuiesc tijele înclinate cu altele montate vertical şi se continuă betonarea. Dacă răsucirea este datorită circulaţiei în­tr-un singur sens, se schimbă sensul betonării şi al circulaţiei.’ Ca să se evite această defecţiune, prescripţiile prevăd ca sensul’betonării să se schimbe de 4 ori/schimb.

11)    Marcarea prin trepte de circa 1 cm sau prin segregări a unor straturi de beton de 30—60 cm înălţime: aceste defecţiuni sînt dato­rite de obicei turnării betonului în straturi prea groase care nu pot fi compactate conform celor arătate anterior. Pentru remediere se îndepărtează betonul segregat sau necompactat şi se fac reparaţiile necesare de pe platforma inferioară. Aceste defecţiuni nu se procluc dacă betonul se toarnă în straturi subţiri de 10—20 cm şi compacta­rea se face aşa cum s-a arătat.

12)  Zonele de beton neantărit sunt datorite de obicei turnării unui beton cu ciment alterat sau cu priza începută; betonul neîntant se desface si se înlocuieşte cu beton bun.

13)  Zonele de beton poroase sînt datorite unui beton prea uscat sau cu agregate avînd o granulozitate necorespunzatoare; m acest caz se corectează compoziţia betonului.

14)  Armătură aparentă – datorită lipsei puricilor sau unei dis­tante prea mari între ei.

15)    Armături neaderente în beton poros — datorite compactari necorespunzătoare a stratului de acoperire cu beton (nu s-au util lopăţelele metalice). Se îndepărtează stratul de beton neaderent ş se înlocuieşte cu o tencuială (conform punctului g).                                                       –

m Beton compact, dar stratul de beton de acoperire se desface este atingerea cu butelia a transmit vibraţia si în zone cu beton care a făcut priza. Betonul de acoperire se îndepărtează şi suprafaţa respectiva se tencuieşte cu mortar de ciment.

17) Mustăţile pentru legătura cu planseele deplasate:     cauza este antrenarea lor de către cofraj datorită unor armătura pereţilor. Deficienţa se remediază prm desfacerea betonlui montarea corectă a mustăţilor şi rebetonare.

‘ 18) Rame si cutii pentru goluri sau matriţe pentru betoane apa­rente deplasate de cofrajul glisant: cauza poate fi îngustarea cofr«- jului care le antrenează, deplasîndu-le faţa de poziţia iniţiala imediat ce apar defecţiunile trebuie revizuite dimensiunile cofrajul Poziţia si dimensiunile golurilor se corectează de pe platforma inte­rioară de lucru.                .

19)     Petele de idei pe pereţi — sunt produse de uleiul pierdut de o verină şi colectat în golul tijei respective. Se schimba verina se sparge peretele, ca să se scurgă uleiul, se spală peretele cu un degresant si se înlocuieşte betonul.

20)    Goluri în zona conurilor de ancora la lucrările din beton precomprimat, datorită compactarii insuficiente a betonului Aceste defecte sunt foarte periculoase, deoarece acolo se produc eforturile cele mai mari din beton. Se curăţă betonul necorespunzător şi se în­locuieşte cu beton bun, compactat cu mare grijă.

Planşeele pot fi din beton monolit, din beton prefabricat sau din beton monolit turnat peste elemente prefabricate. Caracteristic con­strucţiilor executate în foraje glisante este că în momentul execu­tării sau montării planşeelor, reazemele formate de pereţi sînt gata executate. Modul de executare al planşeelor este diferit la construc­ţiile civile  cu deschideri relativ mici şi număr mare de niveluri şi la construcţiile industriale — în mod obişnuit cu un nivel şi cu deschideri mari.

Rezemarea planşeelor se poate face în goluri lăsate în pereţi — de obicei de 20×25 cm, la 0,60—1,00 m distanţă, în şanţuri lăsate în pereţi (prin introducerea în cofraj a unor scînduri care se scot de pe platforma inferioară), prin sudură de plăci înglobate în betonul pe­reţilor la glisare sau cu ajutorul unor mustăţi înglobate în beton la tur­nare, apoi dezdoite, curăţite de mortar şi înglobate în placa turnată monolit sau într-o fîşie de îmbinare cu panoul prefabricat de planşeu.

1) Planşeele din beton armat monolit se execută pe cofraje de- montabile susţinute de bride metalice din oţel-beton, prinse în pe­reţii turnaţi sau pe cofraje coborîtoare.

Betonul se face obişnuit de marca B 200, confecţionat cu ciment RIM 200 sau RIM 300, pentru a se accelera întărirea betonului şi a se reduce cît mai mult durata de menţinere a cofrajelor; decofrarea se poate face cînd betonul ajunge la o rezistenţă egală cu 50% din marcă.

Planşeele se pot executa în timpul glisării sau după terminarea ei, prima soluţie necesitînd o mare concentrare de manoperă şi de utilaj de ridicare.

Ridicarea betonului se face cu boburi sau cu pompe de beton. După decofrarea planşeului, cofrajul este ridicat şi montat cu 5’—6 niveluri mai sus.

Planşeele monolite se pot executa şi pe cofraje coborîtoare, co­frajul superior fiind susţinut de pereţi, apoi coborît şi suspendat de planşeul de deasupra, întărit. Ciclul de execuţie al unui planşeu este de 4 zile, în care se cuprinde eoborîrea cofrajului, fixarea şi calarea lui, armarea, betonarea şi întărirea betonului pentru a putea fi de- cofrat; după decofrare, planşeul mai este susţinut încă 4 zile, prin tiranţi de planşeul superior. Ciclul de 4 zile poate fi redus la 2 zile dacă întărirea betonului se accelerează printr-un tratament termic.

__ Coborîrea cofrajului se face cu macarale uşoare, deplasabile de la o încăpere la alta (cel puţin 3 macarale), dar pot fi folosite şi insta­laţii electrohidraulice ca cele pentru ridicarea cofrajului glisant, do­tate însă cu verine ridicătoare-coborîtoare. Plăcile prefabricate de pianşeu se toarnă în mod obişnuit la exteriorul constructiilor, pachet, una peste alta în raza de  actiune a macaralei cu care se vor ridica. Uneori se foloseşte şi soluţia execuţie SinUm, atelier de prefabricate; aceasta scumpeşte insa costul din cauza transportului lor pînă la şantier.

Executarea plăcilor de planşeu se face înainte de glisai ea pere tilofon perioadă de demontare a cofrajului glisant * remontarea iui la construcţia următoare; în acest mod se asigura continuitatea lucrului betoniştilor şi fierarilor.

Montajul plăcilor se face cu macaraua, cobormdu-le pma la velul respectiv şi aşezîndu-le pe scaune rezemate pe planşeul O altă soluţie care s-a aplicat la noi este turnarea;  de planşeu în interiorul încăperilor respective, unul peste alt montarea lor, de sus în jos. Ridicarea lor se orizontală, susţinute cu tiranţi sau bnde de pereţi sau m poziţie inclinată asezîndu-le prin basculare pe console fixate in pereţi.Problema cea mai importantă la utilizarea planşeelor prefabcate este îmbinarea lor cu pereţii. Ancorarea planşeelor m per trebuie făcută cu cea mai mare atenţie pentru ca depinde siguranţa oamenilor care vor locui m imobilele respective îmbinarea se face ca în fig. 156, cu etrieri dm perete şi din placa armături longitudinale. în îig. 156, a este arătată îmbinarea cu un perete exterior, iar în fig. 156, b cu un perete interior. Marca beto­nului este bine să fie B 250 (minimum B 200). Foarte important este ca atît betonul peretelui, cît şi al prefabricatului să fie perfect cu­rate şi bine udate, iar betonul de monolitizare să fie foarte bine compactat.